Deschide meniul aici!

Interviu cu dirijorul Ion Marin, Directorul de Onoare al Corului Madrigal

17 Martie 2017

Dirijorul Ion Marin, muzician de talie internaţională, fiul lui Marin Constantin, fondatorul corului Madrigal, a plecat de peste 30 de ani din România cu gândul că nu se va mai întoarce niciodată. Comunismul părea că va dura 1.000 de ani, cum spune chiar domnia sa în interviul pe care mi l-a acordat în sala de repetiţie a corului Madrigal. Nu numai că se întoarce mereu aici, dar a şi creat cel mai modern program de integrare şi de luptă împotriva discriminării în rândul copiilor, Cantus Mundi. A pus laolaltă copii săraci, bogaţi, sănătoşi sau cu handicap, din etnii sau minorităţi şi i-a pus să cânte. Şi în muzică toţi s-au unit şi au uitat de diferenţe. Nu le-au mai văzut şi nici nu au mai contat, pentru că muzica a devenit preocuparea lor comună. Cantus Mundi nu este un program de educaţie muzicală, ci de educaţie civică! Aşa au rezultat 576 de coruri în 4 ani, în programul în care azi sunt peste 15.500 de copii care cântă împreună deşi sunt atât de diferiţi! Acum, Ion Marin vrea să-l implementeze şi în diaspora românească, cea care are mari probleme de integrare, iar Germania doreşte să importe modelul, fiindcă ar ajuta, spun nemţii, la integrarea copiilor refugiaţilor şi a imigranţilor cu copiii germani. De asemenea, Ion Marin vrea să dezvolte şi programul Simfonia Mundi, care să se bazeze pe instrumente, şi nu pe voce. 

Nu cred că publicul din România vă cunoaşte foarte bine. M-am documentat şi numele dvs. nu apare în prea multe locuri…

Poate pentru că sunt plecat de 31 de ani din România? Dar să ştiţi că eu nu sunt un exilat, eu sunt un emigrant. În momentul în care am luat hotărârea să plec din România, comunismul arăta ca Reich-ul german, era ceva ce avea să dureze 1.000 de ani! Decizia de a pleca îngloba şi acceptarea faptului că nu mă voi mai întoarce niciodată! Când operezi alegerea şi tai podul din spate, este o hotărâre importantă, lasă urme…

Dar nu numai că v-aţi întors, ci aţi şi creat un lucru extraordinar. Aici, în România!

Sigur că îmi face plăcere că aici se întâmplă şi lucruri bune, sigur că m-am întors ca să fac programul Cantus Mundi şi acum Simfonia Mundi, dar le fac impersonal, nu-mi place să spun că am făcut pentru că România, pentru că sunt român etc.… Eu cred că ar trebui să folosim „România” aşa cum folosim „Etiopia” sau „Statele Unite ale Americii”, e doar o mulţime cu care operăm ca să localizăm geografic, istoric un context, dar ea nu există, de fapt. E o confuzie enormă! România nu e fata aia brunetă cu ie pictată de Rosenthal, pentru că, dacă gândim aşa, ajungem să credem că e zâna zânelor sau că e ceva ca o cupolă care ne cuprinde pe toţi. Dar şi dacă ar fi aşa, lumea nu face decât să se pună la dispoziţia acestei „cupole” şi aşteaptă că această noţiune să facă ceva pentru ei, ceea ce nu e adevărat! Nu se întâmplă! Oamenii cred că dacă strigă în gura mare cât de mândri sunt că sunt români, lucrul acesta va crea un schimb de energie. Şi nu e aşa! Se începe exact pe dos, cum spune Lao Tzu: „Dacă vrei să schimbi lumea, începe cu tine”.

Mândria asta de a fi români… Aţi mai văzut asemenea mândrii? Mândria de a fi ceh sau slovac, sau elveţian?

Nu… există oameni care au, în sensul bun al cuvântului, orgoliul unei apartenenţe, dar e altceva, pentru că ea este pe măsura aşteptărilor, nu compensează ceva care merge prost! Mândria noastră asta face: compensează ce nu merge bine, dar în fond, nu aduce nimic! „Sunt mândru că sunt român”- nu poate să ţină nici de cald, nici de foame! Singura formă de a lua contact cu existenţa, este acţiunea.

Continuarea interviului o puteți găsi aici: http://www.life.ro/life-stories/interviuri/dirijorul-ion-marin-prin-muzica-e-foarte-greu-sa-i-spui-cuiva-da-te-mai-incolo-ca-ai-sindrom-down-16844906

Sursa: Cristina Stănciulescu. www.life.ro. Martie 17, 2017 <http://www.life.ro/life-stories/interviuri/dirijorul-ion-marin-prin-muzica-e-foarte-greu-sa-i-spui-cuiva-da-te-mai-incolo-ca-ai-sindrom-down-16844906>