Deschide meniul aici!

Peste 2000 de copii din corurile “Cantus Mundi” au cântat pentru Ora Pământului în 21 de localități din România

20 Martie 2016

Sub sloganul internațional “Dăruiește naturii din energia ta!”, anul acesta, corurile Cantus Mundi au sărbătorit Ora Pământului prin cântec, în 21 de localități din România, pe 19 martie. Chiar dacă vremea a fost capricioasă, timp de 60 de minute, începând cu ora 20.30, copiii au cântat și s-au bucurat împreună, fără a apela la alte resurse de energie decât propria lor stare de bine.

La București, în fața Ateneului Român, luminile s-au stins, iar glasurile a peste 300 de copii înscriși în corurile Cantus Mundi din capitală au răsunat alături de Corul Național de Cameră “Madrigal-Marin Constantin”, sub bagheta Annei Ungureanu, dirijorul celebrului ansamblu. Singurul efect special integrat în eveniment a fost ninsoarea spontană, care a contribuit la atmosfera deja creată în aer liber.

Concerte similare au avut loc simultan în Argetoaia (Dolj), Bacău, Bârlad, Brăila, Brașov, Buzău, Constanța, Craiova, Focșani, Galați, Gura Râului (Sibiu), Iași, Ozun (Covasna), Ploiești, Sfântu Gheorghe, Timișoara, Vaslui, Viziru și Zăvoaia (Brăila) și Vulturul (Vrancea). Toate corurile au avut același repertoriu, care a inclus atât cântece cunoscute de către coriștii de toate vârstele (“Cântecul gamei”, “Frére Jacques” și “Game şi arpegii”), piese internaționale (“Oda bucuriei”, “What a wonderful world”), cât și melodii folk, apreciate de publicul larg (“Coborâi din deal în vale”, “Vremuri”, “Andrii Popa”), care a cântat alături de copii. Nelipsit a fost imnul Cantus Mundi, care a dat tonul fiecărui concert, amintindu-le tuturor celor prezenți că “doar muzica ne poate uni”.

„Pentru copii a fost o seară extraordinară, în care au cântat împreună pentru prima dată alături de alti colegi și au cunoscut, astfel, noi prieteni. Pentru părinţii care ne susţin, a fost o seară emoționantă, care a culminat cu momentul în care şi-au luat copiii în brate şi au cântat împreună, pe întuneric. Cel mai important aspect este acela că familia constientizează diferența pe care grija pentru natură și atenția pentru educația culturală o fac în viața celor mici, iar Cantus Mundi sprijină și încurajează aceste inițiative, prin rețeaua națională pe care o dezvoltăm.”, a declarat Emil Pantelimon, managerul Corului Național de Cameră "Madrigal-Marin Constantin".

“Ora Pământului” este un eveniment internațional, organizat în luna martie a fiecărui an, începând din 2007. Scopul acestui demers este de a sensibiliza utilizatorii de energie electrică în fața problemei dioxidului de carbon emis în atmosferă la producerea acestui tip de energie. “Ora Pământului” constă în stingerea luminii și oprirea aparatelor electrocasnice neesențiale timp de o oră, în mod voluntar, atât de către consumatorii individuali, cât și de instituții. În prezent, comunitatea de susţinători ai acestui demers a atins 2 miliarde de oameni, în peste 7.000 de oraşe, din peste 152 de ţări.

Inițiat în anul 2011, de către dirijorul Ion Marin, pe baza voluntariatului membrilor Corului Madrigal, Programul Național Cantus Mundi a fost instituționalizat prin Hotărârea de Guvern nr. 821/2014, devenind astfel, de la o simplă idee, o Direcție a instituției aflată în subordinea Ministerului Culturii: Corul Național de Cameră "Madrigal-Marin Constantin". Cantus Mundi pune pe hartă talentul, educația și dezvoltarea culturală a tinerilor din România. În 7 ani, 4100 de dirijori și 250 000 de coriști din cele 41 de județe ale României vor face parte din Programul Național Cantus Mundi.